Umanismul ne încurajează să folosim rațiunea și știința pe postul de compas în viață. Folosind acest compas, umaniștii ajung să respingă o paletă largă de superstiții, afirmații dogmatice și fenomene supranaturale. Printre ele se numără deseori și ideea de viață după moarte. Nu că mulți umaniști nu și-ar dori să existe o viață după moarte, doar că nu găsesc dovezi credibile care să demonstreze existența sa. Și nu din lipsă de cercetare.

Prin urmare, umaniștii ajung la concluzia că cel mai bine este să prețuim această viață și să nu ne punem speranțe deșarte într-o altă viață care va veni. Astfel, devine centrală căutarea fericirii personale în viața aceasta și ideea de a ne bucura de ea din plin, precum și de a-i ajuta pe alții să aibă o viață plină și fericită.

ASUR promovează valorile umaniste în România de peste 10 ani, inclusiv aceasta legată de căutarea fericirii, la nivel personal și social. Dar fericirea este deseori o țintă înșelătoare, care este acolo unde nu pare să fie, iar atunci când o vedem acolo unde chiar este se mută în altă parte. Însă există speranță: pentru că tot umanismul ne învață că folosind rațiunea și știința, putem ajunge la o mai bună înțelegerea a modului real în care putem deveni mai fericiți, pe care apoi îl putem pune în practică.

Cu aceste idei în minte, noi, cei din ASUR am decis să lansăm The Good Life: un podcast unde încercăm să decodificăm secretele fericirii și ale unei vieți împlinite, prin discuții și interviuri cu cercetători și cu experți din domenii precum psihologia, psihoterapia, antropologia, filozofia, comunicarea, științele cognitive, și altele. Un podcast cu o abordare rațională și științifică, pentru fiecare persoană care își dorește o viața mai bună, într-o societate mai bună.

Joi, 20 august, lansăm primul episod al podcastului, care va fi urmat de alte episoade, difuzate tot joia, din două în două săptămâni. Poți găsi fiecare episod pe acest website, precum și pe cele mai cunoscute platforme de podcasting, inclusiv Anchor FM, Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.

Te așteptăm cu drag să asculți joi primul episod al podcastului, iar dacă îl consideri interesant și valoros, să îl share-uiești cu prietenii, familia și colegii tăi.

Eduard Ezeanu (coordonatorul podcastului) și echipa ASUR

Spread the Love